Tu…rămâi, *pentru totdeauna, și după*

Deci.. Timpul trece, prea repede uneori. Trec ore în șir de la plecarea mea, nu credeam vreodată că-mi va fi așa greu să las pe cineva în urmă. Ești persoana pentru care am privit în spate, pentru care am regretat, după care am plâns în timp ce trenul se îndepărta cu viteză de tot ceea ce iubesc. 

N-am căutat niciodată perfectul, dar acum sunt sigură că l-am găsit. Mă pierdeam în nopți lungi, aburi de cafea și fum de țigară risipit la ore târzi. Dar niciodată nu m-am pierdut într-o persoană. Acum, m-am pierdut în tine, în căldura brațelor tale, în sărutările tale lungi, în plimbările nocturne când ne era martoră doar luna, însă ne completam perfect ținându-ne de mână. 

Ți-am și spus, poate nu m-ai crezut sau a părut a fi banalitate, romantism sau minciună, însă mâna ta era ca un suport perfect făcut special pentru a mea. Nu vreau să par poetică, sau să imit diferite povești de dragoste. Noi nu avem o poveste, niciodată nu vom avea o poveste, pentru că poveștile au un sfârșit. Noi avem doar amintiri în spate și aventuri în față, aventuri pe care le vom trăi împreună, amintiri pe care le vom privi peste ani cu bucurie, râsete și obrajii uzi. 

Cum spuneam, anii trec. Tu rămâi. Nu-ți cer nimic grandios, nu vreau averi, buchete de flori, lux sau orice altceva. O să-ți cer doar atât : rămâi. Restul îl vom clădi împreună. Dar tu rămâi, privește-mă crescând, privește-mă în glorie și amintește-ți că, atunci când luminile se sting tânjesc după brațele tale. Tu ești gloria mea, motivul meu, umbra mea, gândul meu. Tu..ești totul. Tu, rămâi.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s